Buonasera!
Sono le ore 03:44
di Giovedì 10 Ottobre 2024





Articolul complet in Gazeta Romaneasca

Sambata 24 septembrie 2005, cu ocazia deschiderii "Casei Romane" din Torino, romanii au demonstrat ca sunt capabili sa faca lucruri mari impreuna, contribuind fiecare dupa pricepere la realizarea unui vis, un "colt" de Romanie departe de casa !
A fost o festivitate de neuitat, superba si emotionanta. Toti cei aproape 200 de participanti s-au simtit bine, au vazut un program artistic foarte frumos si variat (muzica clasica, usoara, corala si evident populara) si au gustat din bunatatile traditionale pregatite la cina (branza de burduf, vinuri romanesti, sarmalute si altele). Au fost prezenti Ambasadorul Romaniei in Italia, d.nul Colteanu, Consulul General al Romaniei la Milano, d.nul Gheordunescu, Primarul Municipiului Bacau, d.nul Stavarache, Presedintele Provinciei Piemonte, Consilieri de la Primaria din Torino.

Au fost acordate titluri de "Membrii de Onoare ai Ligii Romanilor din Italia" d.nei Marioara Halip din Torino (Cavaler de Onoare al Republicii Italiene) si d.nului Petru Vataman (expeditia romano-italiana din Kilimangiaro) pentru contributia deosebita la imbunatatirea imaginii Romaniei in Italia.

Asociatia Fratia a reusit sa adune in jurul ei romani harnici si entuziasti care si-au suflecat manecile si au trecut de la vorbe la fapte, reusind sa organizeze in cateva saptamani aceasta ceremonie de exceptie. Imbracate in frumoasele noastre costume populare (cu opinci in picioare) doamnele de la Fratia ne-au incantat ochii cu arta populara romaneasca, expusa in holurile "Casei Romane", cu cantecele si bucataria traditionala.

 

Dupa cina, in jurul torturilor frumos ornamentate cu steagurile Romaniei, Italiei si cu sigla "Casei Romane", toti invitatii au cantat "Multi ani traiasca" iar d.na Aurelia Mirita, presedinta Asociatiei si "sufletul" asociatiei Fratia, impreuna cu
oficialitatile romane au taiat simbolic prima felie de tort in aplauzele celor prezenti.

Realizatoarea de emisiuni de la TVR International, d.na Mihaela Craciun impreuna cu operatorul au "imortalat" atmosfera atat de la festivitatea de deschidere cat si din orasul Torino si vor transmite in curand reportajul realizat despre cum traiesc si muncesc romanii din aceasta parte a lumii.

Felicitari inca o data tuturor celor din Asociatia Fratia din Torino pentru ca ne-au facut sa fim orgoliosi sambata seara ca suntem romani.

Articolul complet in Gazeta Romaneasca


Fratia - Associazione Sociale Culturale Italo - Românã

Via Reiss Romoli 45 - 10148 Torino
Tel: +39 011 0673108 - 3939169005 - Fax: +39 011 0673107